Din cele mai vechi timpuri, cea mai simpla metoda de incalzire a fost cea a focului liber de lemne, care transmitea mediului ambiant caldura prin radiatie si prin gazele de ardere ce se amestecau cu aerul din incapere.
Aceasta metoda de incalzire a fost inlocuita mai tarziu cu arderea de carbuni de lemn in vase speciale, insa fata gratare; carbunele era asezat in aceste vase in stare incandescenta, in straturi, iar prin alimentarea cu aer suficient, arderea se facea incet, aproape complet, fara fum. Data fiind abundenta padurilor, acest sistem de incalzire a fost destul de larg folosit vreme indelungata; astfel, in 1970, Parlamentul din Londra se mai incalzea cu vase cu mangal incandescent. Randamentul acestui fel de incalzirea era destul de ridicat, caci toata caldura produsa se degaja in incapere.
O noua etapa de dezvoltare a tehnicii incalzirii o constituie arderea combustibilului intr-un fel de sobe sau camine primitive, care serveau la prepararea hranei, la inceput cu eliminarea produselor arderii direct in incaperi, iar mai tarziu (incepand cu secolul XI-lea al erei noastre), cu evacuarea produselor arderii in exterior, prin burlane.
Drept cele mai vechi instalatii de incalzire centrala se pot considera hipocaustele, utilizare de romani. Acestea constau dintr-un focar, din care gazele de arderea treceau pe sub pardoseala incaperii si transmiteau caldura in sus. Gazele ieseau apoi deasupra acoperisului prin cosuri din placi sau din olane de argila, montate aparent, care serveau in acelasi timp si drept elemente de incalzire.
Prin imbunatatirea continua a acestui sistem a aparut sistemul de incalzire cu canale de aer cald. Sistemul era alcatuit dintr-un focar in care erau asezate blocuri de granit ce se incalzeau pana la incandescenta, dupa care aerul incalzit ce trecea peste aceste blocuri se ridica in mod natural prin diverse canale in incaperile de incalzit. Incalzirea prin acest sistem a peretilor si a pardoselilor, care aaceau o inertie termica mare, asigura mentinerea unei temperaturi corespunzatoare pentru un timp mai indelungat. Acest sistem a fot folosit pana la sfarsitul secolului trecut.
Catre sfarsitul secololui al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea sunt mentionate primele instalatii de incalzire cu abur (in Rusia si in Germania).
Dupa 1830 apar primele instaltii de incalzire cu apa calda (in Rusia in anul 1832, in Anglia 1834, in America in 1877 etc.).
Ca etapa superioara a dezvoltarii tehnicii instalatiilor de incalzire trebuie privita privita centralizarea aprovizinarii cu caldura si transportul ei la distanta. La inceput s-a dezvoltat transportul la distanta al aburului de inalta presiune apoi al apei supraincalzite.
In ultimii ani, in dezvoltarea tehnicii incalzirii si ventilarii, s-au realizat succese importante, reusind a se asigura mentinerea in mod automat a temperaturii, umiditatii si vitezei aerului, corespunzatoare conditiilor optime de igiena si confort.
La noi in tara, primele instalatii de incalzire centrala s-au executat la Teatrul National din Bucuresti (cladit in anul 1856) si la Ateneul Roman din Bucuresti (cladit in anul 1888), ambele funtionand cu abur.
Sursa : “Incalziri Centrale” – H. Hornstein; Editura Tehnica, Bucuresti – 1962.
