Din cele mai vechi timpuri popoarele au fost preocupate de alimentarea cu apa si canalizarea asezarilor omenesti. Astfel, la Ninive si Babylon s-au construit canale si santuri care aveau scop indepartarea deseurilor lichide si solide; in Egipt, cu circa 4500 de ani in urma, s-au construit canale deschise folosite pentru evacuarea apelor uzate. Grecii si romanii au construit retele de canalizare care deserveau suprafete mari. La Roma, in anul 514 i.e.n. , s-a construit primul canal colector sub numele de “Cloaca Maxima”; reteaua de canalizare s-a dezvoltat apoi sub indemnul imparatilor Servius Tullius si Agripa.

Evul mediu a reprezentat perioada cea mai putin propice dezvoltarii in acest domeni; putinele canale existente sunt distruse, deseurile sunt aruncate pe strazi, contribuind deseori la imbolnavirea populatiei.

Odata cu inceputul industrializarii si dezvoltarii oraselor, necesitatea de a construi canale devine din ce in ce mai mai acuta. Astfel, in Anglia, in anul 1531, in timpul lui Henric a VIII-lea, s-a elaborat prima legislatie privind evacuarea apelor meteorice si menajere. La Paris, in secolul al XVII-lea, s-au construit canale in lungime de 3 km; in jurul anului 1850 lungimea acestora circa 100 km.

In aceeasi perioada, se infiinteaza in Anglia “Consiliu de sanatate publica” cu scopul de  a studia legile de asanarea a oraselor. In anul 1866 apare “Sanitary Act”, lege care stabileste principiile privind canalizarile si normele pentru mentinerea in stare curata a raurilor (acest act, bineinteles cu transformarile corespunzatoare, este si in prezent in vigoare). Ca urmare a acestei legi s-au construit in Londra, de-a lungul Tamisei, doua canale colectoare lungi de 30 km, care evacuau apele uzate in aval de oras.

In secolul al XX-lea nivelul de dezvoltare economica si sociala a impus realizarea de retele de canalizare tot mai mari si in acest timp epurarea apelor uzati in instalatii corespuzatoare.

La noi in tara constructia canalelor a inceput in anul 1828, in orasul Bucuresti. Primul canal a fost construit pe actuala strada Smardan; canalul evacua apele uzate din ulitele “Coltei”, “Batistei” si “Biserica Enei” in raul Dambovita; avea sectiune transversala dreptunghiulara, din dulapi de stejar cu cadre.

Al doilea canal, executat in anul 1840, in lungime de 950 m, era folosit pentru colectarea apelor uzate menajere si pluviale de pe ulita “Targului din Afara” (azi Calea Mosilor). A fost construit din piatra si zidit cu mortar de var; era prevazut cu instalatii anexe (hasnale) zidite tot din piatra si acoperite cu gratare de fier.

In anul 1881 si apoi in 1889 Primaria orasului Bucuresti a insarcinat pe inginerul elvetian Bürkli-Ziegler sa elaboreze un proiect de canalizare dupa principii moderne. Proiectul prevedea constructia a doua colectoare de-a lungul raului Dambovita, la care se racordau doua colectoare perpendiculare; proiectul s-a reluat mai tarziu (1909) de prof. ing. Dionisie Germani, care ii aduce o serie de modificari.

Dupa aceste proiecte, pana in anul 1940, s-au executat circa 100 km canale colectoare si circa 500 km de canale secundare, reprezentand aproximativ 80% din reteaua proiectate in 1909.

Este de mentionat ca in proiectul de elaborat de prof. ing. D. Germani erau prevazute si o serie de constructii si instalatii pentru epurarea apelor uzate, care au ramas insa nerealizate.

Paralel cu lucrarile de canalizare executate in orasul Bucuresti s-au realizat constructii similare si in alte orase din tara.

Sursa : “Canalizari” – M Negulescu; Editura didactica si pedagogica, Bucuresti – 1978.

Leave a Reply

%d bloggers like this: