Comunicat de presa publicat pe site-ul ARCE in data de 17 noiembrie 2009.

În baza Legii 329 din data de 9.11.2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, Agenţia Română pentru Conservarea Energiei (ARCE) se va comasa cu Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

În prezent reglementată prin Hotărârea de Guvern nr. 941 din 2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin OG 22/2008, ARCE este o agenţie ce activează din anul 1990. Ca urmare a aplicării Legii nr. 329, Agenţia Română pentru Conservarea Energiei va trece din subordinea Ministerului Economiei, în cea directă a Guvernului, ceea ce va uşura colaborarea sa cu celelalte ministere.
Motivele care au dus la comasarea celor două agenţii sunt reducerea cheltuielilor şi schimbarea regimului de finanţare, dar şi reducerea de personal.
Toate proiectele curente şi viitoare iniţiate de ARCE sau în care ARCE este partener vor fi continuate în noua structură.

Departamentul de comunicare ARCE

Din anunturile publicate de ambele agentii rezulta ca proiectele aflate in derulare de ARCE vor continua dar  sa vedem daca se vor mai putea obtine noi fonduri.

Cititi aici comunicatul de presa de pe site-ul ARCE si aici anuntul de pe site-ul ANRE.

CONTACT

SERVICII

Leave a Reply

%d bloggers like this: